Servus, prieteni!
Data trecuta, am vazut cum evenimentele din anul 1784 au avut un ecou spre reforma.
Ei bine, de data asta vedem cum s-a concretizat acest ecou si pe plan politic. Si am decis sa facem un fel de poveste 2 in 1, in sensul ca voi mentiona o cladire din orasul Sibiu ce are legatura cu povestea noastra de azi.
Data trecuta, am vazut cum iobagii romani, acompaniati de cei maghiari si sasi, s-au organizat intr-o rascoala impotriva unei ordini sociale care avea dezavantajele ei, chiar foarte mari, pentru clasele sociale inferioare.
Iar personajul central al unor schimbari de la finele secolului XVIII este Iosif II, imparatul Austriei si al Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana. Si vom aborda problema ca si la Horea; mai mult din punct de vedere al contextului, decat ca persoana individuala.
Vedeti voi, despre secolul XVIII se pot spune foarte multe lucruri. In primul rand, din punct de vedere vizual, avem acea abordare exuberanta a artei, pe care noi o numim baroc. O arta menita sa fie un stindard al contrareformei religioase, dupa ce seria de reforme protestante si-au atribuit, mai degraba, goticul. De data asta, odata cu cresterea in putere a dinastiei de Habsburg, incepe un proces de recuperare a fostelor posesiuni catolice, in tot imperiul, deci si in Transilvania.
Pe plan social, despre secolul XVIII am putea spune ca este o perioada destul de ciudata. Avem, pe de o parte, discrepante intre nobilime si clasele de jos, unde sunt prezente si conflicte, iar pe de alta, se nasc acele filosofii care incep sa puna pe primul loc stiinta si tot ce tine de gandirea logica si critica, perioada ce noi o stim ca iluminism. Tot acum se nasc si niste societati care au diferite scopuri, ele fiind bazate tot pe gandire iluminista, cum ar fi franc-masoneria.
Cam asta este contextul si nivelul intelectual din vremea lui Iosif II.
Iosif II de Habsburg s-a nascut la Viena, in 1741, ca fiu al Mariei Theresia, cea care a inceput sa faca anumite reforme in Transilvania. Ei bine, Iosif s-a dovedit, de-a lungul vremii, un adept al ideilor iluministe ce impanzeau pe atunci Europa si chiar a intrat intr-un conflict cu mama sa, din cauza diferentelor de viziune dintre cei doi, pe cand Iosif era co-regent, inca. Impins de aceste idei, dar si de personalitatea lui Frederic II, unul din regii foarte puternici ai Prusiei(partea nord-estica a Germaniei de azi, plus o bucata din Polonia), omul nostru face o serie de calatorii prin alte tari europene, dar si in colturile imperiului sau, deoarece conform teoriilor lui, un conducator trebuia sa arate ca este langa popor si ca il intelege. Astfel, in mod clandestin, face cateva vizite si prin partile actualei Romanii, prin Banat si Transilvania, cele mai cunoscute fiind cele din 1773 si 1783. Dupa moartea Mariei Theresia, Iosif II devine imparat cu puteri depline si incearca sa isi puna in aplicare planurile sale de reforma, care deja erau considerate radicale.
Ca si Frederic al Prusiei, mentionat mai sus, acesta adopta ideea de ‘despotism iluminist’.
Despotismul iluminist, sau absolutismul iluminist era ceva aflat undeva la limita dintre ceea ce am numi noi dictatura si innoirea societatii. E ciudata asocierea, ce-i drept, dar a fost reala, si benefica, pe alocuri. Oamenii vremii considerau conceptul asta ca fiind necesar. No, asta era limita gandirii acum 200-300 de ani. Este de inteles. Cu alte cuvinte, monarhii vremii imprumutau lucruri din traditia veche pe care o adaptau putin, la care adaugau si lucruri noi, cum ar fi implementarea de reforme. Actiuni ce nu erau vazute cu ochi foarte buni de catre unii.
De pilda, Iosif II a incercat sa isi atraga populatia din Transilvania de partea sa, prin felul lui de a vedea lucrurile.
Pana atunci, iobagii, care erau clasa cea mai de jos, aveau atat de multe zile de prestat munci in folosul nobililor, incat incepusera sa fuga in Moldova sau Valahia, la un moment dat. In jurul anilor 1740-50, in Valahia a fost domn Constantin Mavrocordat. Unul dintre putinii domni fanarioti care au facut si reforme. De exemplu omul a incercat sa aboleasca serbia(iobagia), prin niste masuri care, mai degraba usurau munca. Mai precis, omul asta a lasat libertate taranilor serbi de a se muta de pe o mosie pe alta, daca boierul il exploata prea tare.
La vremea aia, in Transilvania, nu exista o astfel de reforma. Insa, odata cu „imparatul cel bun”, cum era cunoscut Iosif, s-a incercat o reforma asemanatoare. Initial, cu reformele astea s-a inceput prin 1781, dar s-a lovit de refuzul destul de categoric al nobilimii transilvane si ungare. Astfel ca, abia in 1785 s-au luat niste masuri, dupa Rascoala lui Horea. Si s-au luat masuri aproape revolutionare pentru vremea aia, cum ar fi casatoria iobagilor fara consimtamantul nobilului, grija unica a iobagului fata de gospodaria proprie, instruirea lui intr-o meserie, dar si implementarea unor taxe pe care proprietarii de pamant trebuiau sa le plateasca pentru toate terenurile lor. Ideea era ca majoritatea veniturilor sa mearga catre statul austriac. Totodata, asta a fost si una dintre actiunile reusite de propaganda, prin care imparatul a atras simpatia celor saraci.
O a doua actiune prin care tipul asta a atras simpatie este reforma religioasa.
Da, oficial, administratia habsburgica era profund catolica. Insa, imparatul asta usor exotic in gandire a incercat si a si reusit, in anumite locatii, sa schimbe macazul. Astfel, in 1781 se emit Edictele de Toleranta Religioasa si Concivilitate. Pentru Transilvania, acest lucru s-a tradus asa: credintele non-catolice erau recunoscute, mai ales cea ortodoxa(doar tolerata, pana atunci), confesiunile cu mai mult de 100 de membri puteau avea o casa de rugaciune, iar o comunitate cu 100 de familii putea sa isi construiasca o biserica. Mai mult, in cazul ortodocsilor s-a dat liber la construirea bisericilor de zid, e adevarat, cu anumite conditii(nu prea aveau voie sa aiba turnuri clopotnita). Celalalt edict dadea liber altor comunitati sa aiba proprietati in interiorul unor orase inchise, din punct de vedere etnic, cum erau cele sasesti, de exemplu. Un an mai tarziu, in 1782, se emite Edictul de Toleranta Religioasa pentru evrei. Astfel ca, si ei aveau drept la invatatura ca toti ceilalti, la libera constiinta religioasa, dar, si o conditie, si anume de a face scoala in limba germana.
Din nefericire, cateva din masurile astea nu s-au aplicat chiar imediat, unele dintre ele fiind abolite cu putin timp inainte si dupa moartea imparatului. Astfel ca, discutiile despre iobagie se reiau abia in urma Revolutiei de la 1848.
Insa, e bine sa stim ca a existat un precedent, care a fost pus in aplicare dupa cum era mentalitatea la vremea respectiva. Iar imparatul Iosif II este un personaj foarte interesant care se remarca in perioada asta a inceputului unor schimbari sociale.
In poza de mai jos avem o biserica din Sibiu, numita Biserica din Groapa. Ea a aparut dupa emiterea Edictului de Toleranta.
Insa, despre Biserica din Groapa si povestea din spatele numelui ei, com vorbi mai pe larg in alta intalnire, tot aici pe „Tinut”. 😉
Surse foto si info:
