Servus, prieteni!
In acest an, am avut ocazia sa ajung in Austria. Prin urmare, am putut vizita si Viena, iar sentimentul pe care l-am simtit acolo a fost de familiaritate. Poate si pentru ca, arhitectura este foarte asemanatoare cu cea din orasele transilvanene.
Pe de alta parte, istoria acestui teritoriu este strans legata de Viena si de imparatii Casei de Habsburg, care, de-a lungul secolelor XVIII si XIX(pana in 1867) au detinut titlul de „mare principe al Transilvaniei”. Iar legat de acest lucru, avem de a face cu doua personaje istorice care au jucat un rol destul de important, oameni care au marcat in mod profund sfarsitul de secol XVIII: Horea, ce se numea Ursu Vasile Nicola(sau Urs Nicula) in realitate si imparatul habsburgic Iosif II, fiul Mariei Theresia.
Iar anul 1784 a fost un moment de cotitura, atunci avand loc unul dintre evenimentele care au dus, incet-incet, la un alt nivel de trai al oamenilor, indiferent de etnia lor.
Ati ghicit! Astazi il avem pe Horea, ca personaj. Dar nu o sa vorbim despre el individual, ci, mai degraba, despre contextul in care omul asta a trait si despre schimbarile pe care le-a produs ca si conducator al unei revolte, schimbari pe care le vom detalia maine ceva mai mult.
Din capul locului trebuie spus ca, unele interpretari legate de Revolta din 1784, sunt cam exagerate. De pilda, noua ni s-a inoculat din diferite surse, mai ales interne, ideea ca rascoala condusa de Horea a avut caracter national. Si de unde ni se trage povestea asta?
Pai, intr-un fel sau altul, are o oarecare legatura cu ideile din secolul XIX, cand avem de a face, intr-adevar, cu idei legate de apartenenta la grup pe baze nationale. Cu alte cuvinte, oamenii astia au pus laolalta ceea ce au in comun: credinta, limba, obiceiuri, etc. Pe de alta parte, ideile astea au fost duse cumva la extrem sub anumite regimuri politice si au dus la ideea ca Horea, Closca si Crisan au luptat mai degraba pentru o cauza nationala, decat pentru faptul ca aveau probleme cu nobilii, din punct de vedere al modului de viata. Desigur, o componenta poate fi si cea a densitatii populatiei romanesti din Ardeal. Populatia de azi din Transilvania nu are prea multe in comun cu cea de la 1784, ca numar de indivizi. Transilvania era mult mai cosmopolita la vremea aceea, si da, in unele spatii cu densitati mari de sasi, maghiari si secui de pe atunci, romanii abia incepusera sa se integreze. Deci, e greu sa facem comparatie intre ce e acum si ce era acum mai bine de 200 si ceva de ani.
Dupa ce Transilvania intra sub jurisdictia habsburgilor, acestia incep un proces de reorganizare a Principatului, reorganizare ce ii va angrena si pe romani. Mai intai, avem Diploma Leopoldina din 1691, prin care, in schimbul unor drepturi, romanii urmau sa fie mai apropiati religios de Roma. Cam asa apare Biserica Romana Unita cu Roma, sau Biserica Greco-Catolica, asa cum o stim noi. Insa, imperiul nereusind in prima faza sa garanteze promisiunile astea, parte din romani au facut un pas in spate si chiar au existat niste revolte destul de serioase, prin anii 1760.
Ei bine, un al doilea pas prin care romanii au fost atrasi de partea noii administratii si, prin care, habsburgii au gasit niste solutii, survine in vremea Mariei Theresia. Ea chiar a incercat sa faca niste reforme, chiar daca era un conducator cu principii destul de conservatoare, in esenta.
Mai exact, pe granitele ardelene s-au infiintat asa-numitele Regimente Graniceresti. In fapt, erau trupe de graniceri ce aveau in administrare o intreaga zona de sate de granita si care urmau sa se ocupe de eventuale conflicte, fie interne, fie din partea unor straini veniti de peste munti. Si s-au infiintat regimente graniceresti la limita Banatului cu Valahia, in Secuime(graniceri secui) si in zona Margimii Sibiului. Pentru romani, a fost un avantaj din start, mai ales ca aveau drept si acces la invatamant. De altfel, Maria Theresia pune bazele invatamantului gratuit, inclusiv in Ardeal.
Dar nu toata populatia a putut beneficia de aceste lucruri. Si aici nu este vorba doar despre romani.
Vedeti voi, mare parte dintre tarani (in afara de cei din regimente si din Scaunele Secuiesti si Sasesti) erau iobagi. Cu alte cuvinte, trebuiau sa presteze anumite munci in folosul unui nobil. O gandire destul de medievala, chiar si pentru acea vreme. Nici Valahia sau Moldova nu erau prea departe, doar numele era diferit: șerbie.
Astfel, in jurul anilor 1780, situatia iobagilor se pare ca era destul de critica, iar noul imparat, Iosif II, incearca sa schimbe niste lucruri. De altfel, el face si niste vizite in Banat si in Transilvania, in 1773, cand era co-regent, inca, si in 1783, ca imparat cu puteri depline.(Maria Theresia, mama lui, murise in 1780)
Noul imparat, ce se va dovedi ceva mai deschis, in plina epoca iluminista, emite niste edicte de toleranta religioasa si concivilitate in 1781 si 1783. Mai mult, acesta avea ideea dezvoltarii zonelor militarizate graniceresti, iar, pentru asta, era nevoie de noi recruti romani, evident. Asta, se pare ca, se intampla fix in 1784.
Cam acesta este contextul in care a trait Horea.
Horea, sau Ursu Necula, sau Nicula, sau Nicola, s-a nascut in zona Apusenilor(in unele surse am gasit Arada, in altele Albac) in 1731, intr-o familie de iobagi. Despre viata lui nu se cunosc chiar atat de multe lucruri. Se stie ca era un om ager la minte si ca se ocupa de tamplarie. Insa, despre posibilitatea ca ar fi stiut sa scrie si sa citeasca nu se cunosc prea multe date. Din aceasta cauza, se speculeaza faptul ca ar fi fost franc-mason, din moment ce a fost in delegatie la Curtea Imperiala de la Viena, de vreo 4 ori. Dar, iar este foarte nesigura informatia, avand in vedere ca stim despre franc-masonerie ca este compusa din oameni cu dare de mana, in majoritatea cazurilor. Cu atat mai mult atunci, cand discrepantele economice erau mult mai mari ca cele de azi. Pe de alta parte, si sper sa nu spun vreo prostie, dar, in anumite cazuri, nobilii trimiteau la scoala copii de iobagi. Si ar putea fi o ipoteza legata de Horea.
Revenind la recrutarile noastre, cam de la ele se pare ca a pornit si rascoala. Horea merge la imparat in vara lui 1784, ultima oara, iar, de acolo se intoarce cu o presupusa porunca ce incita la revolta contra grofilor(nobili care erau mari proprietari de pamant), iar prima data s-a mers pe ideea recrutarilor pentru a scapa de munca. Insa, la Curechiu(in Hunedoara, astazi) taranii au fost opriti de nobilii locali din a merge la Alba Iulia si asa a inceput totul.
Era 1 noiembrie 1784. De atunci, revolta ia avant si se extinde inspre Arad, Turda, Cluj, Sibiu, si chiar pana in Maramures si Secuime. In final, trupele imperiale intervin si ele si se incheie o serie de armistitii in prima parte a lunii, dupa care, vazand ca oamenii nu se potolesc, intervin in forta. Trebuie spus ca, la revoltele astea au luat parte si iobagi maghiari si sasi. De-asta nu se poate spune ca ea are un caracter national. Ei bine, dupa o serie de succese, in data de 14 decembrie 1784, Horea decide sa opreasca actiunea pana in primavara, iar el si Closca se ascund undeva in zona satului Albac.
Pe 27 decembrie 1784, sunt gasiti si arestati, din cauza unei tradari ce avea in spate si doi preoti ortodocsi. Pe 31 decembrie este prins si Crisan. Dusi la Alba Iulia, unde sunt intemnitati in cetatea Alba Carolina, sunt interogati cu privire la desfasurarea rascoalei. Dar, in afara de Crisan, ceilalti doi nu vorbesc.
La inceputul lui 1785, Crisan se sinucide in inchisoare, iar in februarie acelasi an, Horea si Closca sunt executati in public prin tragere pe roata. Este una dintre ultimele astfel de executii din Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana.
Data viitoare vorbim despre celalalt personaj care are legatura cu Alba, si cu rascoala lui Horea in mod special, imparatul Iosif II. 😉
