Data trecuta am ajuns la Hunedoara si am vazut cum, Ioan de Hunedoara s-a ocupat de marirea si transformarea in resedinta nobiliara a castelului de la Hunedoara. Ei bine, castelul hunedoarean nu a fost singura cladire construita sau modificata de Huniade. El a detinut mai multe fortificatii, inclusiv in Transilvania, sau cele mai multe in Transilvania, mai bine spus. Si asta, pentru ca omul nostru avea o avere impresionanta stransa pe cand era guvernator al Ungariei.
Servus, prieteni!
Toata lumea cunoaste castelul din centrul Timisoarei drept Castelul Huniade. Insa, foarte putina lume stie ca edificiul chiar are legatura cu Huniazii, si, de fapt, a existat un moment in istoria orasului cand, tot orasul a avut legatura cu Huniazii. Dar, spre deosebire de Castelul Corvinilor, Castelul Huniade din Timisoara are o poveste ceva mai veche fata de celebra familie transilvaneana, el fiind un castel regal, la baza. Si da, ati vazut bine! Castelul Huniade este o fosta resedinta regala.
La inceputul secolului XIV, chiar in anul 1301, moare regele Ungariei Andrei III si, o data cu el se stinge si dinastia arpadiana, prima dinastie regala maghiara. Ei bine, acest lucru a adus cu sine o perioada mai putin favorabila pentru regat, acesta intrand intr-o criza dinastica si, prin urmare, in stare de anarhie. Interesant este ca, Andrei III avea o sora ce s-a casatorit cu regele din Napoli, nimeni altcineva decat tatal lui Carol Robert d’Anjou de mai tarziu. Ca sa intelegem mai bine, trebuie spus ca, in perioada medievala erau foarte obisnuite casatoriile aranjate. Mai pe intelesul tuturor, la vremea respectiva regatul maghiar era un stat destul de nou, iar pentru a primi o legitimare, regii ungari cautau sa se inrudeasca cu membri altor familii regale sau nobiliare dimprejurul granitelor lor. Si nu e doar cazul Ungariei. In toata Europa se cam intampla la fel. La fel de interesant este ca, in urma acestor casatorii se ajungea si la astfel de cazuri in care o dinastie era schimbata cu alta, daca cea de dinaintea ei nu mai avea urmasi pe linie masculina. Ideea e ca, pe atunci exista asa numita „lege salica”. Altfel spus, femeile nu aveau dreptul de a fi pretendenti la tron, ci doar barbatii.
Trecand peste paranteza, in acest fel, tatal lui Carol Robert se trezeste rege si peste Ungaria. Doar ca nu cu drepturi depline. In tot acest timp, tara se faramiteaza si incepe un adevarat razboi civil prin care apar mai multi pretendenti la tron, care se luptau intre ei. In final, prin 1308 este incoronat chiar Carol Robert, ca rege al Ungariei, insa el nu va putea sa se bucure de un inceput linistit de domniei, ci va trebui sa isi castige tronul cu sabia; ceea ce se va si intampla, pana la urma.
In perioada imediat urmatoare, capitala Buda este asediata, iar noul rege este nevoit sa se retraga. Si aici intra in scena Timisoara, o localitate neinsemnata pe atunci, dar care avea sa iasa din anonimat prin prezenta regala.
Inca din 1308 se pare ca incepe constructia castelului, proiect ce va fi terminat in 1315. Ei bine, o data terminat, castelul devine resedinta regelui Carol Robert d’Anjou si a curtii sale si astfel, Timisoara devine destul de brusc resedinta oficiala a tarii. Timp de 8 ani de zile, pana in 1323, orasul din vestul Romaniei de astazi a fost capitala provizorie a Ungariei. Iar istoricii sunt de parere ca, in acest moment incepe adevarata poveste a orasului. Si ar fi cateva argumente.
Din moment ce regele isi stabileste resedinta aici, locatia devine o atractie pentru negustorie si mestesug. Deci, localitatea creste financiar si demografic. Al doilea lucru ar fi ca ii creste securitatea. Timisoara este fortificata prin grija regelui, acelasi lucru intamplandu-se si cu noua resedinta, castelul.
Mai exact, in vremea lui Carol Robert se construieste o incinta in jurul unui turn donjon cu functie de locuinta(castelul), iar in partea de nord al acestuia se incepe constructia unei incinte de fortificatie in jurul orasului. Trebuie spus ca, Timisoara este un caz mai special, din punct de vedere geografic. Orasul se afla in mijlocul pustei banatene(subdiviziune a Campiei Panonice, din punct de vedere geografic), iar in toata perioada medievala si otomana, orasul si castelul au fost inconjurate de mari intinderi de mlastini formate de apele Timisului si ale Begai. Acest lucru a fost, in cea mai mare parte a istoriei asezarii, un avantaj destul de important. Iar acest lucru a dus la acest aspect al fortificatiilor mai putin obisnuit.
Cum spuneam mai devreme, in vremea angevinilor(Carol Robert si apoi Ludovic I) se construiesc si amenajeaza cele doua fortificatii, aparent independente, dar legate intre ele, in realitate, de un pod si un turn de paza, numit Turnul Apei.(mai tarziu) Mai tarziu, in prima parte a secolului XV, Filippo Scolari, comite de Timis si cel despre care am amintit in povestea lui Ioan de Hunedoara, intreprinde o serie de lucrari de consolidare si intarire a celor doua incinte angevine. Din nefericire, in 1443, are loc un puternic cutremur iar cele doua incinte, plus donjonul si parte din cladirile civile ale orasului, sunt avariate destul de serios, astfel ca, Ioan de Hunedoara, care ajunsese comite de Timis intre timp, decide demolarea intregului castel si a unor cladiri din oras. Ulterior, intre 1443-1448 au loc lucrari ample de constructie, atat la noul castel, cat si la marirea incintei orasului catre nord, unde se construieste si o palisada(loc unde se va dezvolta una dintre suburbii, Palanca Mare). Cat priveste castelul, acesta este reconstruit din temelie, sub forma unui patrulater ce continea o curte interioara si patru turnuri situate in cele patru colturi. Forma patrulatera a castelului se pastreaza si in forma actuala a constructiei.
In articolul despre Ioan Huniade vorbeam despre stema primita de el in 1453 si de faptul ca a mai primit si alte proprietati. Ei bine, in 1455, acesta primeste de la Ladislau V Postumul, regele al carui regent fusese, orasul Timisoara. Iar orasul va fi pastrat in proprietatea Huniazilor si in vremea lui Matia Corvin, fiul lui Huniade. Regele Matia reamenajeaza castelul si il transforma intr-o adevarata resedinta regala, astfel incat si in perioada urmatoare, castelul devine un popas pentru regii maghiari, pe langa functia de resedinta a comitilor de Timis. Castelul se bucura de o oarecare notorietate in vremea lui Kiniszi Pal, sau Pavel Chinezul(cum il stim noi), despre locatie povestindu-se ca a ajuns un adevarat loc de tortura pentru prizonierii turci, iar despre Kiniszi spunandu-se ca nu avea nicio jena in a da prizonierii drept hrana porcilor. Si asta, pentru ca faimosul comite timisan ajunsese cunoscut datorita luptei din 1479, dintre Regatul Ungariei si Imperiul Otoman. Lupta s-a dat la Campul Painii, pe valea raului Mures.
Castelul a ramas resedinta a comitilor pana in 1552, cand, Timisoara impreuna cu tot Banatul ajung teritoriu otoman.
La jumatatea secolului XVI, lucrurile incep sa se complice din ce in ce mai tare, din punct de vedere geopolitic. Cu toata zona balcanica aflata sub turci(Belgrad cedeaza in 1521), si cu o mare parte din Regatul Ungariei aflata de asemenea sub stapanire turca, partea centrala a Europei se vedea amenintata. In 1529 chiar are loc un prim asalt asupra Vienei, din fericire nereusit. Ei bine, „cioturile” din Ungaria ramase libere in vest si est, plus Transilvania, intra sub anumite influente, pentru ca tot centrul si capitala Buda devenisera pasalac. Astfel, partea vestica a Ungariei intra sub influenta habsburgica, iar partea estica este destul de disputata intre diferiti pretendenti. In final, pe tronul Ungariei ajunge Ioan Sigismund Zapolya in 1540, dar incep sa se inteteasca disputele cu habsburgii. Si asta pentru ca, ungurii ar fi sperat intr-un ajutor de la austrieci pentru a recupera Buda si pentru a reintregi tara. Pentru ca Ioan era un copil, a fost numit ca regent un anume Gheorghe Martinuzzi, un cardinal catolic ce se va dovedi a fi o fire destul de duplicitara pe tot parcursul functiei sale de regent si, ceva mai tarziu, ca guvernator al Transilvaniei, sub austrieci. In final, satui de duplicitatea lui in legatura cu turcii, austriecii il ucid pe Martinuzzi, la comanda lui Giovanni Batista Castaldo, un general aflat in slujba imparatului Ferdinand II, care va ajunge el insusi guvernator al Ardealului, in anii 1550. Venirea lui Castaldo si a austriecilor la carma Transilvaniei si a Banatului nu a fost neaparat de bun augur, daca ne gandim ca el a impus un oarecare regim militar pe teritoriul lor. Dar, cu toate acestea, ei au adus cu ei si arhitecti italieni, foarte celebri la vremea aceea pentru arhitectura miltara de tip italian. Arhitectura ce se baza pe adaptabilitatea la noile arme de foc ce erau din ce in ce mai puternice si sofisticate. Iar acesti arhitecti au vizitat diferite orase si au implementat aceste noi sisteme de fortificatii. Mai precis, austriecii aduc cu ei ideea de turn si bastion de tip italian, adica un tip de bastion de forma romboidala sau in forma de pica, ce avea menirea de a elimina unghiurile moarte in caz de asediu. Acestea nu erau menite sa functioneze de unele singure, ci erau mai degraba niste forme prin care doua astfel de bastioane se sustineau unul pe celalalt.
Ei bine, acelasi lucru avea sa se intample si la Timisoara. Potrivit lui Mihai Opris, arhitect si arheolog care s-a ocupat de Castelul Huniade in anii ’70-’80, cele doua bastioane ascutite ale cladirii fiind rodul unui proiect de modernizare a fortificatiilor Timisoarei. Proiectul a fost mai amplu de atat si s-a petrecut undeva dupa primul asediu otoman asupra orasului, eveniment ce a avut loc in toamna lui 1551. Potrivit specialistilor, chiar daca edificiul(castelul) a tot fost modificat in toata istoria sa, amprenta la sol a celor doua bastioane ascutite a ramas aceeasi. Din cronici, reiese ca la Timisoara a lucrat un anume Sigismondo da Pratovecchio da Pisa, un arhitect toscan ce se afla in slujba austriecilor si care, anterior, vizitase si alte orase ale Transilvaniei. Omul nostru era de parere ca, la Timisoara ar fi nevoie de constructia a sapte bastioane pentru a putea face fata inca unui asediu din partea turcilor. Si alti calatori s-au ocupat de descrierea Timisoarei medievale, iar potrivit lor, mare parte din fortificatii erau formate din valuri de pamant, combinate cu ziduri de piatra si caramida, iar orasul avea in partea de sud, inspre castel, doua bastioane semicirculare.
Revenind la italianul nostru, din pacate lucrurile nu au mers la fel de bine ca in cazul altor fortificatii, cum ar fi cea de la Lipova. Acest lucru fiind cauzat, in mare parte, de vremea rea din toamna si iarna lui 1551. Un an mai tarziu, turcii ataca din nou Timisoara, in vara, iar pentru ca orasul nu era foarte pregatit de o asemenea actiune, el capituleaza in perioada 26-28 iulie 1552. Asa incepe o noua etapa a orasului, etapa in care orasul devine un centru militar de mare importanta strategica pentru turci, pentru ca de aici se puteau ataca mult mai usor teritorii in centrul Europei.(scopul turcilor fiind acela de a ataca Viena, in principiu) Chiar exista o anecdota ce circula la vremea aia si care spunea ca, „Cine cucereste Buda, detine un oras. Cine cucereste Timisoara, detine o tara”. Si asa a si fost, deoarece Pasalacul de Timisoara era conectat la celelalte teritorii otomane din aceasta parte de Europa, Buda si Belgrad.
Turcii nu aduc mari modificari castelului. In mare parte, ii schimba doar destinatia, acesta devenind resedinta pasei. Marile modificari vor veni dupa 1716, cand orasul este din nou disputat. Dupa asediul nereusit al Vienei din 1683, Imperiul Habsuburgic incepe sa devina din ce in ce mai puternic si sa ocupe din ce in ce mai multe teritorii inspre est, in detrimentul otomanilor. La sfarsitul secolului XVII, acestia recupereaza din mainile turcilor Ungaria si Transilvania, iar in primii ani ai celui urmator isi indreapta atentia spre Timisoara. Ultimul bastion al turcilor cade in 1716, iar Banatul intra intr-o adevarata epoca de aur, din acel moment. In comparatie cu Ardealul, care devine un principat destul de autonom in cadrul imperiului, Banatul primeste un statut special. Mai bine spus, el devine provincie privilegiata a Imperiului Habsburgic, o asa numita „Tara a Coroanei.”
Timisoara otomana, avariata foarte serios de bombardamentele austriecilor, trece printr-un proces de transformari totale in prima jumatate de secolului XVIII. Practic, orasul este reconstruit de la zero, potrivit principiilor care circulau pe atunci in Europa. Tot orasul este regandit dupa principiile urbanismului planificat, iar in jurul lui se construieste o mare cetate stelata ce avea trei centuri de fortificatie si 9 bastioane ascutite. Practic, in istoria sa, Timsoara este reconstruita integral de doua ori: de otomani, si mai apoi de austrieci.
Nici castelul nu scapa. Grav avariat de asediu, el este reconstruit, in cea mai mare parte, si transformat in cazarma pentru trupele de artilerie ale imperiarilor. Totodata, amprenta sa la sol, cu cele doua bastioane ascutite si forma patrulatera sunt pastrate pana in zilele noastre.
Insa, toata perioada de pace prin care trece inclusiv cladirea noastra nu avea sa tina foarte mult. In perioada 1848-1849, izbucnesc, in toata Europa, revolutiile pasoptiste. Nici Banatul sau Transilvania nu scapa de acest lucru, in zona actuala a Romaniei, ea transformandu-se intr-un adevarat razboi civil intre popoarele de diferite etnii, aici. In 1849, Timisoara este bombardata de catre trupele maghiare, in ideea de a-i alunga pe austrieci din oras. Din nefericire, castelul are din nou ghinion si este aproape distrus. Iar asta face ca el sa ajunga la forma pe care o cunoastem astazi, lucrarile incheindu-se in 1856.
Fatadele nordica si vestica ale Castelului Huniade sunt reconstruite, iar cladirea primeste aspectul neogotic din zilele noastre, avand in vedere moda romantica de la jumatatea secolului XIX. El a mai fuctionat ca si cazarma pana in anii comunismului, cand este transformat in muzeu de istorie. In zilele noastre, din pacate cladirea se gaseste intr-o situatie foarte incerta. 馃檨 Dupa 1989, el a devenit sediul Muzeului National al Banatului, din anii 2000 incepand un amplu proces de restaurare. In 2009 s-au executat si sapaturile arheologice prin care s-au descoperit ruinele castelului lui Carol Robert d’Anjou, insa, de atunci, lucrurile s-au complicat destul de tare. Cauze ce tin de partea administrativa a lucrurilor au facut ca, muzeul sa isi mute exponatele in alta locatie, iar lucrarile la castel nu au fost niciodata incepute pe deplin si iar, astazi, cladirea este inchisa publicului.
Speram ca, intr-un final, Castelul Huniade sa revina in circuitul turistic al Timisoarei, asa cum i se cuvine si sa putem sa ii aflam povestile incredibile care l-au implicat, chiar la fata locului. 馃槈
Data viitoare ne mutam ceva mai la nord si vorbim despre o alta cetate-castel ce are legatura cu familia Huniazilor.
Trebuie sa ii multumesc, in mod special, Larisei Blaguta pentru minunatele poze cu Castelul Huniade, asa cum il stim in zilele noastre!
Surse foto si info:
Cartea „Cetati, castele si alte fortificatii din Romania” de Radu Oltean
Credit foto: Larisa Blaguta
art historia: Timisoara austriaca (art-historia.blogspot.com)
TIMI葮OARA UITAT膫. Istoria Castelului Huniazilor (I) (pressalert.ro)
M疟eml茅kek – Hunyadi-v谩r, Temesv谩r (transindex.ro)
Charles I of Hungary – Wikipedia
art historia: Afisele ART HISTORIA (art-historia.blogspot.com)
Donjonul medieval de la Timi艧oara (medievistica.ro)
art historia: Timisoara otomana (art-historia.blogspot.com)
Siege_of_Temesv谩r,_1552_(3).jpg (1876脳3116) (wikimedia.org)
art historia: Timisoara austriaca (art-historia.blogspot.com)
Very good post. I certainly appreciate this site. Continue the good work!