17 decembrie – ziua in care Timisoara plange

Luptele de strada aveau sa se incheie la Timisoara in noaptea de 16 spre 17 decembrie 1989 si parea ca autoritatile locale comuniste aveau totul sub control, iar totul parea ca s-a incheiat. In dimineata aia, s-au strans toate urmele luptelor de cu o seara in urma, tramvaiele isi reluau traseele si parea ca absolut nimic nu s-a intamplat. Insa, nu era deloc asa. Timisoara era deja un butoi cu pulbere ce avea sa se detoneze, pur si simplu pe 17.

Initial, ziua asta trebuia sa fie una a intelegerii, in care oamenii urmau sa discute cu reprezentantii autoritatilor, cu precadere cu Radu Balan, care era secretarul general al PCR pe Timis. Asa ca, spre pranz, se strang din nou demonstrantii in Piata Operei si pornesc catre Comitetul Judetean de Partid, dar nu se incheie prea bine acel moment. Cladirea era pazita si s-au ciocnit din nou cele doua tabere, cu victoria revolutionarilor, initial. Dar au fost chemate trupe noi ale militiei si securitatii, iar oamenii au fost impinsi catre Piata Operei. In cursul dupa-amiezii sunt scoase inclusiv trupe militare din unitatile locale si intra in scena celebrele TAB-uri.

Din acest moment, orasul devine un adevarat teatru de razboi. Initial, miltarii au fost scosi la intimidare, dar, ulterior, aveau sa se traga primele rafale de arma. In tot acest timp, la Bucuresti era zarva in institutiile ce trebuiau sa mentina ordinea la Timisoara, astfel incat ideile sa nu se raspandeasca si in alte localitati. Astfel ca, la Timisoara sunt trimisi generalii Stefan Guse, Mihai Chitac, Victor Atanasie Stanculescu, in acest scop. Tot la Bucuresti, se ia decizia declansarii alarmei de mobilizare „Radu cel Frumos”. In principiu, o alarma care avea scopul mobilizarii in cazul unui atac extern, dar careia i s-a schimbat scopul in acele zile. Responsabili pentru asta au fost Nicolae Ceausescu si, din cate se pare, general Vasile Milea care era ministru al apararii la vremea aia. Prin urmare, trupele din Timisoara au primit gloante adevarate si s-a dat ordin de tragere asupra populatiei.

Primele victime au cazut in Piata Libertatii si au fost doi soti pe nume Barbat. Ioana Barbat, fiica celor doi, isi aminteste de acele evenimente foarte nasoale, mai ales pentru un copil de 12 ani, atat cat avea doamna pe atunci. Spre seara, se pare ca devenise aproape imposibila trecerea prin Piata Operei. Cu toate astea, s-au adunat oameni in zona Catedralei Mitropolitane, cladire ce avea sa devina un adevarat simbol al Revolutiei.

S-a dat un adevarat razboi atunci, cam in toate zonele importante ale orasului si erau mobilizate chiar si trupe militare cu blindate din alte orase: Arad, Lugoj si Buzias.

Cel mai greu, pare sa fi fost in Calea Girocului, un cartier aflat la sud de Catedrala si de Canalul Bega.

In Girocului, oamenii au blocat o coloana de tancuri(unii zic ca erau TAB-uri, de fapt), incercand sa-i convinga pe militari sa li se alature, insa, fara prea mare succes. Trebuie spus ca, majoritatea militarilor erau soldati in termen, cadre militare foarte tinere cu alte cuvinte, care erau destul de panicati, si cam nedumeriti. Insa, exista marturii cu ajutorul carora am aflat ca cei de pe tancuri era militari in toata regula, de varsta matura(in jur de 40 de ani). Si pe calea asta, tin sa ii multumesc prietenului virtual care mi-a transmis informatia. La randul lui fiind participant la evenimentele acelea.

Si totusi, cei care erau la sefia ministerelor responsabile cu ordinea au decis ca oamenii iesiti in strada sa nu mai fie.

Chiar daca manifestantii reusisera sa opreasca un firobuz(troleibuz, in Timisoara), pe care l-au folosit pe post de baricada, rafalele i-au luat in plin si parte dintre ei au murit. Insa, din cate se pare, multi dintre cei care au tras in populatie, erau militari falsi, in realitate fiind securisti deghizati. Multi dintre soldati au tras in aer, mai degraba, chiar daca, probabil de frica, unii au tras si in oameni. In doar o singura zi, Spitalul Judetean se umpluse de raniti ai Revolutiei, multi murind cateva zile mai tarziu, acolo. Rafalele de arma aveau sa se opreasca abia spre dimineata urmatoare.

Aceasta zi a lasat in urma 66 de morti si aproape 200 de raniti!

Dumnezeu sa-i odihneasca!

Maine, povestim despre doua momente foarte ciudate legate de evenimentele de atunci, unul explicabil si altul, total misterios si fara responsabili pana azi.

Surse foto si info: