De fiecare cand ajungeti intr-un oras mare de la noi, mai ales din zona de sud a Romania, veti observa un stil care are niste elemente asemanatoare cu cele intalnite la biserici. In perioada in care a aparut, acesta a fost numit „stil neo-romanesc” si se considera a fi o varianta Art-Nouveau autohtona.
Servus, prieteni!
Povestea noastra de astazi are legatura cu inceputurile stilului neo-romanesc…niste inceputuri destul de surprinzatoare. Si chiar daca stilul asta are mai multe surse de inspiratie, cert este ca avem un monument ce este definitoriu pentru ideea crearii noii viziuni si dezvoltarea ei.
Pe o strada ingusta din centrul Bucurestiului, ascunsa de cladiri mult mai masive decat ea, construite la sfarsitul secolului XIX, se ascunde o mica bijuterie a arhitecturii ecleziastice din perioada fanariotilor.
Biserica Stavropoleos, caci despre ea este vorba, are un aer aparte ca si monument si este considerata a fi punctul de pornire al viziunii arhitecturale dezvoltata de oameni ca Ion Mincu si Grigore Cerchez.
Povestea ei incepe acum aproape 300 de ani, cand, pe la 1721-1722, ajunge in Valahia un calugar grec pe nume Ioanichie Stratonikeas. Ei bine, el cumpara in 1722 un loc din apropierea Podului Mogosoaiei(Calea Victoriei din zilele noastre) si construieste un han, in ideea de a infiinta o manastire, de fapt.
Vedeti voi, la vremea respectiva se dezvoltase o intreaga moda pe cuprinsul capitalei Tarii Romanesti, si anume, acela de a se construi hanuri de dimensiuni mari in interiorul orasului. Totul incepe cu Serban Cantacuzino, care initiaza constructia unui han care va ajunge sa fie printre cele mai cunoscute din epoca. Acelasi lucru il va face si Constantin Brancoveanu, pe locul unde se afla astazi Muzeul National de Istorie. Si asa incepe o intreaga moda de a construi hanuri in zona centrala a orasului. In marea lor majoritate, hanurile astea aveau si un scop practic, pentru ca erau construite in jurul unor biserici(manastiri pe atunci), iar prin ele, calugarii intretineau si lacasurile de cult. Sigur ca ele au aparut intr-o perioada in care, Imperiul Otoman avea o influenta din ce in ce mai mare asupra Tarilor Romane si se pare ca sunt inspirate din ideea de caravanserai. Adica hanul era o constructie formata dintr-o incinta patrulatera si curte interioara. Ca o mica cetate, ca sa ne facem o idee.
Revenind la Ioanichie al nostru, interesant este ca el ridica intai hanul, iar pe parcurs cumpara si o mica portiune de pamant ce apartinea familiei de boieri Greceanu, pentru a ridica si biserica. Langa hanul lui Stratonikeas, functiona un altul construit in jurul Bisericii Ghiorma Banu(sau a Grecilor), iar in fata lui se afla chiar hanul initiat de Constantin Brancoveanu. Biserica in sine a fost construita in 1724, in vremea celei de-a doua domnii a lui Nicolae Mavrocordat, primul domn fanariot al Valahiei, ce isi incepuse prima domnie in 1716.
Initial, Biserica Stavropoleos avea forma de nava, fara pridvor deschis si cu turla pe naos. Mai tarziu, calugarul mai cumpara mici portiuni de pamant, acest lucru ajutand la marirea altarului bisericii, in perioada 1728-1729 si 1733. Tot atunci, ea este largita prin adaugarea celor doua abside laterale si i se adauga si pridvorul deschis. De altfel, ea este unul dintre primele exemple de arhitectura post-brancoveneasca si este si perioada in care apar foarte multe influente orientale, sau orientizate, in arhitectura religioasa. Cel mai bine, asta se vede in prezenta arcelor pridvorului ce se termina in acolada, si in firidele care decoreaza toata fatada micutei biserici, ce sunt tratate in aceeasi maniera.
Totodata, pare ca ea este o mica moschee, datorita frumoasei picturi exterioare care decoreaza intreaga fatada a constructiei. Din nefericire, din cauza unor evenimente mai putin dragute, cum ar fi proasta administrare a unora dintre stareti si ceva cutremure(1802, 1838) minunatia asta era sa dispara. Mai intai, fiind afectata de cutremure, in anii 1840 se decide demolarea turlei, pentru a se evita prabusirea cladirii. Mai tarziu, dupa secularizarea averilor manastiresti din 1863, manastirea intra intr-o perioada de parasire, iar biserica ajunge incetul cu incetul aproape de ruina. Peste cativa ani, hanul este demolat, soarta pe care o vor avea si celelalte, in vederea sistematizarii si modernizarii orasului. Ba mai mult, din cauza starii precare, chiar se propune demolarea bisericutei si construirea alteia noi. Din fericire, salvarea ei a fost marele arhitect Ion Mincu. Prin anii 1900, acesta intocmeste niste planuri de restaurare a bisericii, prin care se reconstruieste si turla ei. Mai mult, conform planului, urma a fi construita o noua cladire in curtea ei, care sa aminteasca de vechiul han. Pur si simplu a fost copiat stilul pridvorului si a fost construita o galerie la parter, plus un etaj si o clopotnita, cladiri ce adapostesc diferite obiective(lapidarium, muzeu, biblioteca)
Dar de ce se numeste Stavropoleos?
Pai, din cauza unui loc. Vedeti voi, in Antichitate, in vestul Turciei de azi, au existat mai multe orase ce apartineau grecilor. Ei bine, unul dintre ele era Aphrodisias, un oras destul de important in acea epoca, pentru ca devenise un adevarat centru cultural. Orasul fusese dedicat zeitei frumusetii si a iubirii Afrodita si si-a pastrat o parte din importanta si in epoca romana.
Prin secolele V-VI d. Hr., Aphrodisias trece prin niste schimbari, sub presiunea crestinismului. Bizantinii il transforma in oras crestin si il redenumesc Stauropolis. Devine inclusiv sediu de episcopie, ceea ce era si in vremea ctitorului bisericii de la Bucuresti.
In 1726, Patriarhul de la Constantinopol il numeste pe Ioanichie episcop de Stauropolis si se pare ca de la acest titlu vine si numele de Stavropoleos.
Cam asta a fost, pe scurt, povestea Bisericii Stavropoleos. Data viitoare mergem la Hanu’ lui Manuc, cu Pasarea Colibri cu tot.
Sursa foto si info:
plus fotografii personale. 🙂
