Servus, prieteni!
Exista locuri care au povesti despre un anumit personaj, un oarecare la prima vedere. Dar exista posibilitatea ca, personajul respectiv sa aiba o poveste mai interesanta decat se credea. Mai interesant este faptul ca locatia respectiva ii si poarta numele. Evident, de multe ori nu se mai stie care este originea numelui acelui loc. S-a pierdut in timp. Insa, nu este si cazul locatiei noastre de azi.
In mijlocul Bucurestiului, foarte aproape de Piata Unirii, exista una dintre putinele cladiri din acel Bucuresti de epoca fanariota care au ramas in picioare. Este vorba despre Hanul lui Manuc. In mare parte, ce a ramas din vremea respectiva este constituit mai mult din biserici, sau foste manastiri. Cladiri civile sunt destul de putine. Poate si de asta, Hanul lui Manuc este un punct de reper important al centrului istoric din capitala.
Data trecuta, cand am vorbit despre Biserica Stavropoleos, spuneam ca, in general, hanurile bucurestene functionau in jurul unor manastiri din care cele din urma se intretineau. Nu este si cazul nostru.
Povestea faimoasei cladiri de pe Splaiul Independentei de azi, incepe in 1806, cand este construit de un negustor armean si, deja foarte bogat si cunoscut, numit Emanoil Marzaian. Si nu se poate vorbi despre cladire, fara sa spunem, pe scurt, si povestea omului din spate.
Manuc Bey, asa cum va fi cunoscut mai tarziu, s-a nascut Rusciuk(Ruse, in zilele noastre, Bulgaria), in 1769, si este fiul lui Mardiros, sau Martiros Marzaian, tot negustor si el. Familia lui isi avea originea intr-un sat din zona Muntelui Ararat, dar, cu timpul, ei se vor stabili la sud de Dunare; mai intai la Burgas si apoi la Ruse. In primii ani, Manuc creste in casa familiei, dar este trimis la Iasi, mai tarziu, unde invata mai multe limbi, printre care franceza si rusa. Mai mult, invata indeletnicirea de negustor de la un armean din oras.
Ca o paranteza, trebuie sa spunem ca armenii se ocupau cu negustoria pe atunci, in majoritatea cazurilor. Meserie ce era transmisa din generatie in generatie.
Revenind la micul Manuc, acesta se intoarce la Rusciuk in 1785, iar un an mai tarziu se casatoreste. Din nefericire, dupa cativa ani isi pierde tatal, iar in 1794 si prima sotie. Se recasatoreste cu fiica unui alt negustor, Miriam, cu care va avea 6 copii.
Insa, ceea ce avea sa il faca faimos, abia urmeaza. Fiind in mijlocul lumii otomane, si incepand sa aiba relatii cu marii dregatori otomani, intr-o prima faza ajunge sa fie vistiernicul pasei de Rusciuk de atunci, iar asta il va face sa creasca in ierarhie si importanta. Datorita abilitatilor mostenite din familie, Marzaian transforma orasul intr-un adevarat centru negustoresc ceea ce il face sa isi extinda afacerile si la nord de Dunare, in Valahia. Ei bine, acest lucru ii va permite si stabilirea unor legaturi cu domnul de atunci al Tarii, Constantin Ipsilanti, domn ce ii va da lui Manuc rangul de serdar(echivalentul unui comandant de cavalerie), apoi pe cel de paharnic. Aceste lucruri intamplandu-se undeva pe la 1802-1803. Peste cativa ani, insa, pasa moare asasinat, iar in locul lui ajunge Mustafa Baraktar, un om ce ii va fi cumva de ajutor lui Manuc, in timpul unuia dintre numeroasele razboaie ruso-turce. De data asta, cel din 1806-1812. Simtind ca este posibil sa isi piarda averea, din cauza razboiului ce urma sa vina, Manuc cere ajutor rusilor, prin intermediul lui Ipsilanti, ceea ce se si concretizeaza prin primirea cetateniei ruse.
Ideea este ca, epoca lui Manuc este o perioada foarte instabila, mai ales prin prisma amplasarii celor doua Principate, Moldova si Valahia. Regiuni disputate de Imperiul Otoman, aflat intr-o decadere lenta si continua, si pe de alta parte de Imperiul Rus, noua forta a Europei de Est care aparuse oarecum de nicaieri, datorita abilitatii imparatilor aparuti in decursul secolului XVIII. Pe langa acest lucru, in Imperiul Otoman mai exista si Pasvanoglu, sau Pasvante-Chioru’, cum il stim noi, un rebel ce lupta contra politicilor sultanului si care avea ganduri de marire, din cate se pare. In acest context, Manuc Bey trebuia sa fie foarte atent la talerul spre care inclina, in urma hotararii sale de a se implica activ in stabilirea unui tratat de pace intre cele doua imperii. Ei bine, avand in vedere aceasta situatie, armeanul nostru se stabileste definitiv la Bucuresti, isi incepe afacerea cu hanul, iar in timpul razboiului va avea anumite contributii de ambele parti. Mai exact, el il sprijina cu sume de bani si alte bunuri pe Mustafa Pasa, in lupta sa cu Pasvanoglu, in acelasi timp, pastrandu-si si aura de negociator intre partile aflate in razboi. Mai mult, pentru daruirea sa fata de Imperiul Otoman, sultanul Mustafa IV ii confera dregatoria de mare dragoman al Portii(traducator). De altfel, este unicul caz in care aceasta dregatorie i se da unui nefanariot, pentru ca, de regula, dragomani erau fanariotii care ajungeau sa fie domnitori, ulterior.
In anii urmatori, acesta se va ocupa in continuare de negocieri, iar in 1812 se semneaza Tratatul de Pace de la Bucuresti, chiar la Hanul lui Manuc. Prin acest tratat, Basarabia, adica partea rasariteana a Moldovei istorice, intra in granitele Imperiului Rus, iar Rusia capata si mai mare influenta in aceasta parte de Europa.
Dupa acest moment, Manuc si familia sa pleaca la Chisinau, dupa o foarte scurta perioada petrecuta in Transilvania, si cumpara mosia Hincesti unde isi ridica un palat. Din nefericire, nu mai apuca sa vanda hanul, asa cum isi propusese, pentru ca moare in 1817.
Moartea cunoscutului negustor este invaluita in mister si exista mai multe ipoteze. Niciuna lamurita. Oficial, se spune ca a cazut de pe cal, cu putin „ajutor” de la un slujnic care ar fi fost platit de turci sa taie harnasamentul calului.
O alta ipoteza spune ca Manuc Bey a murit otravit, dar din nou nu exista nimic care sa confirme acest lucru.
Oricate povesti s-ar spune despre el, Manuc Bey ramane personaj foarte interesant in acest peisaj usor exotic pentru noi, cei de azi.
Cam aceasta este povestea unuia dintre cei mai influenti oameni din epoca fanariota. Maine continuam povestea si mergem sa vedem si hanul, de data asta. 😉
Surse foto si info:
Muzica:
1. Trei Parale – Barbu Lautarul
2. Trei Parale – Ah a mea iubită floare!
